O revelatie "mica"

Doar ce s-a incheiat o emisiune, in care a fost invitata o doamna psiholog, si asta a fost declansatorul unor idei ce mi-au navalit constientul din subconstient!

In ultima vreme am avut parte de cateva experiente neplacute, ce m-au facut sa ma judec aspru. Concluzia doamnei psiholog a fost ca fericirea este in noi, si fericirea absoluta vine atunci cand noi nu ne mai judecam.
Tot timpul mi s-a parut ca nu ma judec, ca eu sunt capabila sa ma accept asa cum sunt, inclusiv cu defectele mele, dar exact acum am realizat ca asta era doar la nivelul mentalului meu. De exemplu, relativ recent, am pierdut un prieten, si in sinea mea ma simteam vinovata din mai multe puncte de vedere; am fortat o prietenie, am incercat sa controlez reactiile mele (sa fie adecvate pentru cel/cea caruia/careia doream sa-i dovedesc prietenia), sa controlez reactiile persoanelor adiacente (incercam sa adun, si incercam sa avem puncte comune); si acum conchid ca de fapt aceasta prietenie, care nu a venit intr-un mod natural, ci fortat, si inclusiv cu expunerea sufletului meu intr-un mod stilizat si machiat in acord cu celalalt a dus intr-un loc "brutal", in care am realizat ca eu sunt singura vinovata.
Ma judec in fiecare zi, din toate punctele de vedere, si de multe ori critica pe care mi-o aduc si care ma doare cel mai tare, este faptul ca ma lamentez degeaba, si ca sunt prea lenesa in unele privinte.

Acum accept ca am gresit, ca nu sunt perfecta, si acum cred ca sunt enorm de norocoasa ca am in viata mea oameni care ma iubesc asa cum sunt, care ma cunosc, care m-au vazut si "machiata" si "nemachiata", cu casca de inginer si fara ea, care se bucura de mine, si care ma iubesc neconditionat.

Este foarte dificil sa iei lucrurile asa cum sunt, sa nu judeci pe nimeni, sa accepti pe fiecare asa cum este, iar cel mai greu este sa te accepti pe tine.

In fiecare zi incerc sa dovedesc ca sunt capabila, dar nu ma pot bucura de prezent, tot timpul ma las imbiata de efemerul viitor, ca voi fi, ca voi face, ca voi deveni.... Gresit, cum nu se poate mai gresit...

Acum inteleg lucrurile astea, si voi incerca sa ma readaptez unui nou stil, si daca vi se pare interesant... stay tuned!

noi ... toti

Nu stiu dar in ultima vreme observ peste tot lipsa de ingaduinta pe care ne-o acordam unii altora. Ma intristeaza cand vad ca era vitezei in care ne aflam ne afecteaza si la nivel interpersonal. Suntem din ce in ce mai putin atenti la nevoile celuilalt, ne lasam acaparati de grijile banale a existentei, de nimicurile materiale pe care "trebuie" sa le avem, iar de aici pornesc o adevarata pleiada de actiuni, sentimente si vorbe care ne inraiesc pana la extrem.

Am ajuns sa ne jignim unii pe altii, sa ne calcam la propriu unii pe altii, in loc sa invatam sa coabitam, sa functionam impreuna ca un ansamblu, asa cum ar trebui sa fim. Ma uit la vietatile astea, au o organizare impecabila, de exemplu furnicile. Noi existam haotic, suntem o suspensie neomogena a carui elemente componente trag fiecare intr-o directie, opusa de cea a elementului vecin.

S-au pierdut idealurile, s-a pierdut onoarea, s-a pierdut respectul si omenia... mi-e greu s-o spun dar aproape ca-mi vine sa cred ca s-a pierdut si dragostea. Cum se poate ca intr-un cuplu sa existe cuvinte triviale, sa existe minciuni, sau chiar mai mult decat atat. Si din pacate nu mai sunt doar cateva cazuri, sunt de-o amploare doboratoare. Rata divorturilor e de 50%, cum se poate??


Cum se poate sa existam intr-o lume a carei valori este, de exeplu, Bianca Dragusanu si nu numai pt ca arata bine (termen pe care nu il inteleg eu personal) , dar si pt ca sunt barbati , MULTI, care VISEAZA la femeia asta si a caror neveste sufera din pricina asta. Nu ma intelegeti gresit, dar consider ca orice femeie poate arata ca ea daca cineva "baga" cateva zeci de mii de euro... si cu asta am incheiat paranteza.

Ma uimeste cat de rai am putut sa devenim. Si nu pot accepta ca munca a ajuns la rang de prostie. Nu pot accepta ca dragostea sta in bani.


Dragostea, cred eu, consta in intelegere, ingaduinta, si de ce nu in compromis. Dar vedeti voi, compromisurile de obicei ajung sa spuna despre tine ca esti moale! Toate au o fina granita!


Nu-mi place lumea in care traim.

Romania TREZESTE-TE!!

Postarea asta, desi nu cadreaza cu blogul, am simtit nevoia sa o adaug, caci m-am saturat!
Evident, si recunosc, blogul acesta e supapa constiintei mele, si uite ca refulez... "la greu" !

Stau si ma uit in jurul meu, si va marturisesc ca nu inteleg ce se intampla! Asa o fi democratia, asa o fi economia de piata?? Mi se rupe sufletul cand vad oameni cu 500 de lei salariu, care au o familie, ba mai mult au si un copil acasa, cu o sotie cam cu acelasi venit... oameni care au muncit o viata intreaga, oameni pregatiti... acum nu va inchipuiti ca sunt doctori docenti, dar ideea e ca stiu sa faca ceva, si traiesc din munca lor efectiva!
De cealalta parte, observ fete care "se dau" cu masini de minim 50 mii de euro, care o ard prin mall de cand se trezesc pana seara tarziu, observ carrefourul plin, si o opulenta de prost gust, nu debordanta, ba chiar sufocanta!

Cum s-a ajuns aici??? Cum unii care, chiar muncesc nu isi pot asigura un trai decent, care nu-si pot permite nici carnea de porc de craciun, si altii care nu muncesc, care poate, cel mult, invart niste hartii stau si posteaza pe fcb poze de prin alpi... si altele????

Cum de traim intr-o era, in care a munci, iti aduce numai dezavantaje? Te chinui sa faci ceva, vine statul: Da-mi partea mea, ca de nu te bag la zdup! ; vine patronul (daca ai): Nu face asta. Nu suntem obisnuiti sa facem asta, trebuie asa, nu schimbam nimic!

WTF???? Si stau si ma intreb, daca mentalitatea parasutelor astora de mall, daca nu e mai sanatoasa?!?!?
Lasa ca e bine, umplem sacii strainilor!
Fetele: Vaiiiii, cum sa n-am eu eticheta "d-aia", ce ori nu am bani sa-mi iau haine facute "afara"?!? Logic caci lucrurile facute "inauntru" nu-s bune, nu dau bine!
Femeile: Vaiii, cum sa-mi iau Gerovital, nu e buna, imi iau parabeni in exces de la sephora!!!

Mda.... voi nu v-ati saturat???

:)

Cu o usoara parere de rau, trebuie sa iau o pauza, mai lunga sau mai scurta... dar cu siguranta voi reveni cu micile postari, dedicate Adnanei si iubitului ei Allen!

Nu se stie niciodata ce va urma....

O pata si un margaritar ....

In fiecare zi, Adnana se impiedica de cate un zambet, care aparea asa, de dupa un nor al serviciului si ramanea cu un gust dulce al prietenului pe care doar ce il intalnise!

Timp de vreo trei saptamani, ei s-au vazut in fiecare seara, ba sa manance, ba la un film....lucrurile mergeau incet si sigur din ambele parti! Dar intr-o seara ea isi aduna toate puterile si il privi lung! Allen cum era un tip destul de trecut prin viata, si cum de acum incepuse sa o cunoasca pe Adnana o intreba daca are ceva sa-i spuna. Ea se balbai un pic, era oarecum intre doua decizii, sa inceapa o viata noua pur si simplu, sau sa-i povesteasca trecutul ei!

El vazand-o ca e incurcata, alese sa schimbe subiectul, si incepura sa vorbeasca despre vreme,timp in care in mintea ei se ducea o adevarata batalie si una din parti castiga! Stand la masa la o terasa, si jucand backgamon pe i-phone, ca doi copii de liceu, care nici macar nu se tineau de mana, ea se opri, ii prinse mana strans, si incepu:
"-Dragul meu, ne cunoastem de putina vreme, dar iti spun, fara falsitate, ca am senzatia ca ne cunoastem de-o viata, desi poate pare un cliseu. Am ajuns sa tin la tine enorm, si imi doresc din tot sufletul sa putem merge mai departe ... impreuna... Dar inainte de asta, vreau sa plecam la durm, daca esti de acord" ... barbia-i tremura ... "...sa plecam la drum curati si fara secrete. De aceea incep eu prin ati spune, ceva ce tu probabil nici nu ti-ai inchipuit, si nici nu ti-ai pus problema...eu... eu am fost casatorita."
Adnana facu o pauza, si incerca sa-i analizeze mimica, sa ghiceasca gandurile lui.
"- Fragila mea, Ada, si eu, cred, am ajuns sa te cunosc destul de bine, si uitandu-ma in ochii tai, am vazut o urma de tristete, o pata pe sufletul tau, desi tu zambeai la fiecare mic gest al meu, dedicat tie! Nu am putut sa imi dau seama exact despre ce este vorba, dar amandoi nu mai suntem niste copii, si am banuit ca a fost vorba de un barbat. Iti spun sincer ca nu imi esti datoare cu nici o explicatie!"
In clipa aceea il stangea de mana, i se inclestase mana pe mana lui, si....pe obraz i se scurse un margaritar!
Il lua in brate, si ii spuse: "-Inainte de  tot, Allen trebuie sa iti marturisesc tot!"