De ceva timp am descoperit ca intr-uncolt de suflet pustiit, parjolit..dupa o vreme rasare timid o ramurica...o crenguta verde ce face parte dintr-un pom rar, se cheama respect. La mica distanta se vede imbobocind o floare frumoasa,de asemeni rara,timida si se numeste dragoste (a nu se confunda cu pasiunea).
Si incet incet impreuna cu ajutorul meu, sotul meu Marcel ne chinuim sa plantam flori metaforice si nu numai.
Pe plan profesional, din fericire am scapat de birou...si am inceput o noua lucrare, in centrul orasului... o cladire cu rezonanta culturala...in ea urmand sa fie asternute cu grija foarte multe pagini vechi si noi.
E o structura minunata, ce va fi foarte aproape de surorile cladiri, si de aceea o padure de piloti va sta drepti de jurul imprejurul viitorului meu copil; un P+2+M, si partial subsol. In jur de 250 de arbori de beton ingropati vor avea grija ca noul copil sa nu supere cladirile vecine.
Deja am inceput sa intalnim in drum conducte de apa si canalizare. Le rezolvam pe toate numai ca ma simt coplesita de anvergura lucrilarii, de importanta acesteia si de problemele ce se ivesc pe parcurs, de altfel inerente din cauza apropierii de celelalte structuri si a terenului de fundare "foarte bun" argila prafoasa!
Cat despre sotul meu...pana ce moartea ne va desparti!
