Naivitatea

Naivitatea/puritatea este cel mai de pret lucru pe care il are un om ce vine pe lume. Omul creste, se dezmeticeste, constientizeaza si spre finalul procesului de maturizare se perverteste. Un fenomen normal, ce i se intampla oricui.

Tanjesc in fiecare clipa dupa acea naivitate pe care o aveam inainte de implinirea varstei de 18 ani. Lumea in care traim ne schimba, cateodata ne ajuta sa crestem, cateodata ne impinge sa ramanem inculti, indiferenti si impasibili, alteori ne impinge catre dragoste, sau rareori spre altruism.

Naivitatea e latura cea mai perisabila a mintii umane. Depinde de fiecare sa lasam sa se dezvolte, sau sa intarziem, reactia murdaririi sufletului si mintii noastre. Dar oare de ce aceasta ordine nu se poate schimba, de ce nu putem crede in  Mos Craciun si la 20 de ani?! Nu tine de prostie...cred eu... Dar din pacate apare mereu un individ care iti spune "esti prost!? Mos Craciun nu exista! Dragostea...nu exista!"

A crede in Mos Craiun, in Dumnezeu, in ....tot ce e bun si frumos nu inseamna naivitate. Cand un copil a rupt cortina, si a vazut ce se ascundea in spatele ei va vrea s-o traga la loc.... dar e imposibil, e rupta.

Iubirea mamei, privirea mandra a tatalui, atingerea sfioasa a iubitei, "privirea de dragon" a iubitului, toate astea ne mai dau un pic de puritate.

Insa singurul lucru ce poate readuce in suflet candoarea cu adevarat, este iubirea pentru un copil. Smiorcaitul lui ce il asculti atunci cand vrea sa manance, ochii lui mari care iti cer ajutorul printre lacrimi atunci cand se loveste... toate iti umplu sufletul.